Comunicare interculturală

Când începe un nou semestru, primul gând care îmi vine în minte este: oare ce surprize îmi oferă noua generaţie de studenţi pe care o să-i am acest semestru? Şi asta pentru ca majoritatea studenţilor mei sunt boboci. Sunt interesată în primul rând de nivelul (din păcate, din ce în ce mai mic) de cunoştinţe cu care vin de la liceu, apoi dacă au cei 7 ani de acasă, modul cum se îmbracă, dacă sunt interesaţi de şcoală sau doar îi trimit părinţii la şcoală şi nu au încotro. Referitor la outfit, chiar vorbeam cu o colegă zilele trecute că, de multe ori, studenţii noştri cam întrec bunul simţ şi că ar trebui să se ia atitudine.

Şi pot să spun că am parte de surprize de fiecare dată. De data aceasta, surpriza a venit în a patra săptămână de şcoală. Au intrat studenţii în sală şi am început să le vorbesc despre lecţia din ziua respectivă. Dar nici nu am început bine, ca unul dintre ei îmi zice: „Avem un nou coleg, este străin şi nu înţelege româneşte”. În sinea mea, nici voi nu înţelegeţi româneşte de multe ori, dar hai să vedem despre ce e vorba. M-am dus la el şi l-am măsurat de sus în jos. Nu era vietnamez, nici negru (cum sunt majoritatea studenţilor străini care studiază la UPG), era îmbrăcat sport, cu o încălţăminte sport care nu îmi dădea niciun indiciu referitor la naţionalitatea sa, decât că avea nişte adidaşi nike care spuneau că e totuşi înstărit. L-am întrebat dacă ştie engleză. Mi-a răspuns că da, cât de cât, mi-a spus că este din Turkmenistan şi că îl cheamă Jackson (deja începusem să mă mir cum de un fost sovietic are nume englezesc) şi să îl scuz că nu a venit din prima săptămână de şcoală. Şi pentru că nu ştia limba română, a trebuit de atunci să îi explic lecţia separat de colegii săi. Pe aceştia i-am întrebat cum se descurcă la celelalte ore, când profesorii nu stau de capul lui. Şi au zis că pur şi simplu nu scrie cursul, doar stă la oră.

Peste vreo săptămână, pe foaia de prezenţă a început să-şi treacă numele adevărat. Era ciudat scris, aşa că m-am dus la un moment dat să-l întreb dacă îi scrisesem bine numele. Mi-a confirmat. De vreo trei săptămâni, văd că s-a împrietenit cu o fată, care culmea, e moldoveancă şi stă cu ea la ore. Tipa este ok, cu „Jackson” am văzut că mai vorbeşte şi în rusă (că na, au ceva în comun, până la urmă), e la a doua facultate din câte mi-a povestit, e foarte încântată de disciplina pe care le-o predau şi că îi este de folos. Ce mi-a atras însă atenţia la ea sunt nişte adidasi adidas pe care îi poartă (pentru că îmi place marca adidas), dar şi unghiile enorme cu care nu ştiu cum reuşeşte să tasteze…

Ce mă intrigă este însă faptul că săptămâna aceasta le voi da o primă verificare. Oare trebuie să fac subiecte separat pentru „Jackson”?

(foto)