Cultivarea talentului si increderea in sine

Posted by

Am vrut de ceva timp sa abordez acest subiect, dar am amanat, pentru ca este un subiect destul de delicat si se pot spune multe referitor la el.Am intalnit la un moment dat intrebarea: „Daca ai putea da timpul inapoi si ai putea schimba doar un lucru din viata ta, ai face-o?”

Pai sa vedem. Din punct de vedere al carierei, daca nu as fi ales sa urmez acea facultate, poate ca as fi ajuns altceva acuma. Din punct de vedere familial, daca m-as fi casatorit cu Y si nu cu X, as fi avut alta viata acuma (mai buna sau nu). Si asa mai departe.

Bineinteles ca ajung la ideea (nu e a mea) cum ca exista o infinitate de universuri alternative, si asta in functie de fiecare posibila alegere pe care ai face-o intr-un moment crucial al vietii.

Fiecare om este inzestrat macar cu un talent. Ca unele sunt mai „marete” decat altele, asta e subiectiv. Totul depinde de „descoperirea” lui si apoi de cultivarea acelui talent. Poate de multe ori, nu observi ca esti talentat la ceva; daca ai norocul sa te descopere cel de langa tine, foarte bine, daca nu, acel talent ramane ingropat pentru totdeauna. Iar momentul cand trebuie inceputa cautarea talentelor trebuie sa fie din copilarie. „Daca parintii mi-ar fi asigurat lectii de pian, poate acuma as fi fost un cantaret bun. Mi-ar fi placut sa stiu sa cant acuma la pian.”

Cred totusi ca niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva ce iti place. Cateodata, oamenii te pot surprinde. Daca as face o paralela cu o cunoscuta emisiune TV, se vede clar ca unii si la varste mai inaintate demonstreaza ca au un talent deosebit (sa lasam pe cei care doar cred ca ar avea asa ceva). Deci ordinea ar fi : descoperirea talentului,  (optional) validarea lui, increderea in sine, cultivarea talentului. La orice varsta exista posibilitatea de a alege. Da, intr-adevar, aceasta alegere mai depinde si de factori fizici (la varsta de 40 ani nu mai poti face sport de performanta).

Asa ca, daca doar consideri ca ai un talent, incepe sa-l cultivi, vezi ce zic si altii in legatura cu el. Vei fi mai multumit cu tine.

Si in loc sa ne concentram pe ceea ce nu avem, mai bine ne-am concentra pe ceea ce avem.

One comment

Comments are closed.