De Ziua Nationala a Chinei

Posted by

Cum va spuneam si zilele trecute, astazi a avut loc la Ambasada Republicii Populare Chineze receptia oficiala cu ocazia implinirii a 62 de ani de la intemeierea R.P.Chineze.

Si, pentru ca am participat la concursul „Cine stie castiga – Fascinanta China” si am castigat un premiu (de consolare :D), am primit (din partea ambasadorului Liu Zengwen :D) invitatia de a fi si eu prezenta.

 

Pentru ca eram in intarziere, „am dat din coate” cu greu in trafic sa ajung totusi la timp, dar nu am prevazut si aglomeratia din jurul Ambasadei, cat si faptul ca fusesera invitate la acest eveniment foarte multe persoane, majoritatea politicieni.

La intrare am predat invitatia (ca doar pe baza ei aveam acces inauntru), iar dupa ce am pasit pe covorul rosu, am fost intampinata de ambasador si cativa din staful dumnealui (cu care am dat mana) si… am pasit in sala de receptie. Dar abia atunci mi-am dat si eu seama ca nu cunosc absolut pe nimeni acolo, decat pe Iliescu, Ponta, Geoana, Boc si alti politicieni (de la televizor, normal), sau chiar Monica Barladeanu (apropo, e mult mai frumoasa in realitate).

Am vrut sa fac poze la inceput, dar mi-era frica sa nu sara pe mine gardienii cand as fi bagat mana in geanta dupa aparatul foto :)) . Asa ca am asteptat in liniste (normal, cu cine era sa vorbesc daca nu stiam pe nimeni?). Cand intr-un final a inceput receptia si am vazut ca lumea  (nu presa) mai face poze, am scos si eu aparatul si am tras cateva „cadre”.

Au luat cuvantul: ambasadorul Liu Zengwen, Mircea Geoana, apoi Emil Boc (stim cu totii cine sunt ultimii doi, asa ca nu-i mai prezint 🙂 ), care au scos in evidenta, bineinteles, relatiile diplomatice si proiectele comune dintre cele doua tari.

La sfarsit, castigatoarea excursiei in China a fost prezentata publicului, urmand ca ceilalti sa-si ridice premiile separat; presa a „acaparat” personajele principale ale serii, am mai facut cateva poze, mi-am ridicat premiul si … cam asta a fost.

Cateva poze de la receptie: